Atlantida

I-am spus inițial „Yellow”, o imagine caldă, întinsă, cu lumină moale și contururi fragile. Un sat tipic, încremenit între nori și linii care curg în adânc. Mă interesa tensiunea aceea tăcută dintre ceea ce pare stabil și ceea ce alunecă, între imobil și fluid.

Apoi, verișoara mea a zis: „mie-mi sugerează Atlantis”. O insulă prinsă într-un vârtej, suspendată între cer și dispariție. Și mi-a plăcut. Pentru că, de fapt, așa este: „Atlantis” e o lume posibilă, dar incertă. Visul unei așezări care plutește între liniște și pierdere. O poveste despre ceea ce e pe cale să se ducă sau poate tocmai a apărut.