HoloGra(nd)Ma’

Amintirile sunt construite vizual — imagini care se imprimă pe retină și apoi se stochează, uneori în forme distorsionate, în memoria afectivă. Pot fi scene disparate, suprapuse accidental sau nu. Sau poate aceeași scenă care revine din când în când, estompată, stratificată, adăugând detalii noi peste cele vechi — ca un palimpsest interior.

E ca un regizor care, în clarobscurul scenei, modelează personaje doar din jocuri de lumini și umbre. Ca o fotografie veche a bunicii, îngălbenită de timp și soare, care prinde viață într-un program de restaurare digitală. Sau ca un magician care ne uimește cu o hologramă — stranie, tulburătoare, familiară.

I-am spus HoloGra(nd)Ma’, tocmai tocmai pentru ca e un melanj al tuturor acestor lucruri. Se scrie cu ND tăiat pentru a evoca ideea de memorie care se estompează — ceva pe jumătate șters, pe jumătate păstrat. Un amalgam între „bunica” și „hologramă”, între personal și tehnologic, între căldură și distanță.

E un joc cu simboluri vechi într-un limbaj vizual contemporan. Timpul care modelează identitatea. O memorie feminină — fie maternă, fie arhetipală — prinsă între real și simbolic, între ce a fost și ce am păstrat din ea.