Dincolo de curcubeu

Vreau să ne imaginam „Over the Rainbow” ca o confesiune în culori și umbre.

Siluetele cu chipuri nedefinite sunt adulti-copii sau copii-adulti, purtând pe cap semne ale limitării — forme care par a-i împiedica să vadă clar, să fie pe deplin. Sunt captivi într-o lume ternă, într-un prezent apăsat, unde identitatea se estompează, iar speranța pare că se scurge în gri.

Și totuși… nu sunt învinși.

Stau drepți, împreună, privind spre un „dincolo” care încă nu le aparține, dar în care aleg să creadă. Curcubeul, pictat în straturi, e o promisiune — de speranță, de pace, de copilărie, de mai bine. Nu risipește norii, dar îi străbate, ca o punte colorată si le arată că poate exista ceva mai mult.

Umbrele lor sunt lungi, grele, îi țin ancorați în realitate, dar privirea le e ridicată spre lumină. Acolo unde, poate, într-o zi, nu va mai fi nevoie de nimic pe cap ca să reziști în întuneric.