Atingerea divinității

Omul are impulsul de a construi, de a armoniza, de a da sens haosului. Dar între creație și creator există o graniță fragilă, la fel cum între destin și liberul arbitru se ascunde mirajul puterii și iluzia controlului.

Frumusețea acestui echilibru imposibil, între infinitul care pulsează în finit și gestul devenit ecou al creației, îl împinge pe om să-și caute reflexia în divinitate. Poate că ceva se transmite: un dar, o chemare, o vibrație care transformă.

Cine atinge pe cine? Poate că universul e doar instrumentul. Poate mâna de la butoane, cea care orchestrează totul, nu e a omului. Sau poate este, dar poartă amprenta Celui care l-a atins.

I-am spus „The Touch of God.”