Poveste adevărată

Cu toții știm povestea Muzicanților din Bremen — măgarul, câinele, pisica și cocoșul, obosiți să fie respinși, pornesc împreună spre un nou început și formează o trupă neobișnuită. Dar dacă… povestea nu e chiar așa cum o știm?

Dacă a existat o altă trupă? Una care n-a mai ajuns în cărți, dar care a fost la fel de reală. Poate chiar mai magică.

Asta mi-a trecut prin minte când am început să lucrez la această lucrare. M-am întrebat cum ar fi fost dacă muzicanții ar fi arătat altfel. Dacă, în locul personajelor clasice, i-am avea pe un elefant calm, o zebră contemplativă, o pisică plină de importanță (evident), și un păun care știe foarte bine să atragă toată atenția?

Lucrarea a pornit ca un joc de imaginație — un exercițiu pentru mine. O modalitate de a pune sub semnul întrebării felul în care ne obișnuim cu o poveste și cât de greu ne e, uneori, să acceptăm alta. De ce un măgar și nu un elefant? De ce un cocoș și nu un păun?

Și aici, animalele lasă ceva în urmă — o viață care nu le mai aparține — și pleacă spre altceva. Poate că își găsesc Bremenul într-un oraș plutitor, unde turnurile se încolăcesc ca visele, iar cerul se înroșește în culori pe care nu le putem numi. Poate că nici nu mai e nevoie să cânte în sensul clasic — poate doar prezența lor e suficientă pentru a face armonie.

Nu e o parodie.
E doar… o posibilitate.
Poate chiar cea adevărată.